03 aprilie 2011

Admirăm pericolul

Clădirile din centrul vechi sunt faimoase pentru aerul lor antic, dar şi pentru improbabilitatea acestora de a rezista la un cutremur mai mare de 6 grade. Dacă mergi pe Lipscani şi asculţi atent conversaţiile din jur, nu se poate să nu nimereşti în câteva şi subiectul "bulina roşie".

În ciuda stării deplorabile în care se află aceste clădiri, ele sunt încă locuite. Unii dintre locatari nu se pot muta pentru că nu au unde. Şansele de a vinde un apartament aflat în aceste imobile sunt practic nule. Agenţiile imobiliare nici nu le mai pun pe lista de oferte. Ar rămâne acolo încă odată pe atât cât a trecut decând au fost construite.

Nimeni nu neagă valoarea istorică a centrului vechi. Turiştii vin, admiră, fac poze şi pleacă. Bucureştenii care nu locuiesc acolo au cam acelaşi traseu. Cu toţii ne bucurăm de o seară liniştită la una din terasele situate la parterul acestor clădiri, însă puţin sunt cei care conştientizează riscul la care se expun atunci când intră într-o cafenea care are deasupra 3-4 etaje de o rezistenţă îndoielnică. De refăcut nu se pune problema. Bugetul ţării merge spre alte domenii. Se va constata necesitatea unei recondiţionări abia atunci când nu va mai fi nimic de recondiţionat.

07 septembrie 2010

Ruine (1)




Am petrecut o zi printre ruine (Moara lui Assan). Nu vreau să dau în poetism cronic. A fost superb. Şi cam atât. Am escaladat ruinele, mai cu teamă, mai cu tupeu. Teamă de un posibil colaps, dar şi de eventualii "localnici" clandestini. Tupeu pentru că se meritau explorate. Cel mai ciudat "fenomen" pe care l-am întâlnit în această mini-expediţie a fost multitudinea de pantofi, împrăştiaţi printre moloz, cărămizi şi boscheţi. Oare aparţineau altora care s-au avântat pe acolo? Cine ştie... Important e că am părăsit acel loc cu 235 de poze şi cu ambii pantofi în picioare.

31 iulie 2010

Culoare fără culoare


Metafora-clişeu, utlizată deja excesiv prin poezii şi diverse articole, "oraşul gri", poate fi utilizată cu sensul ei pur denotativ. Cladirile sunt gri. Asfaltul este gri. Cerul este cenuşiu. Dacă iei o poză cu o cladire care să zicem că este de culoare albastră (sau oricare alta, în fucţie de preferinţele fiecăruia), şi apoi îi aplici, după standardele moderne, câteva efecte, sau filtre sau cum vreţi să le numiţi, unul din posibilele rezultate este o cladire gri. De ce oare arta contemporană, în special fotografia, este atât de hotărâtă să modifice imaginea captată din realitate? Este pur şi simplu o modă, un trend, un curent? Sau metaforele sunt deja bătute în cuie iar realitatea trebuie modificată în funcţie de acestea?

29 iulie 2010

Tablou


Deşi veche, o clădire stă întotdeauna mândră înfruntând orice fel de vreme, până când îşi v-a întâlni sfârşitul.

28 iulie 2010

Ascunzis


Unul dintre "tag-urile" pe care le folosesc pentru postările mele este "lucruri mărunte". Am ezitat să îl folosesc pentru această poză. Nu mă întrebaţi de ce. Aş îndrăzni să spun pentru că este o imagine grandioasă. Cred că aş fi contrazisă de mulţi, inclusiv de mine însămi. Am văzut imagini mult mai pline, mai superbe, care te lasă pur şi simplu fără grai. Nu ştiu însă de ce această "bucată" de lume îmi inspiră ceva măreţ. Poate pentru că îmi aduce aminte de acele conace boiereşti de pe vremea când femeile încă purtau rochii iar la petreceri bărbaţii se retrăgeau în camera pentru fumat şi jucau cărţi. Nu era o eră chiar aşa de rea nu?