27 martie 2009

Linişte


"Moralul soldatului rus nu e întemeiat, aşa cum e curajul popoarelor din sud, pe un entuziasm care se aprinde şi se stinge repede; soldatul rus se înflăcărează şi se demoralizează greu. El n-are nevoie de efecte, de strigăte războinice, de cântece şi tobe; dimpotrivă, are nevoie de linişte şi de lipsa oricărei încordări. La un adevărat soldat rus n-o să vedeţi niciodată îngâmfare, bravadă, dorinţa de a se năuci, de a se îmbăta de succes în timpul primejdiei, ci dimpotrivă, modestie, simplitate şi o facultate de a vedea în primejdie altceva decât un pericol pur şi simplu. Acestea sunt trăsăturile distinctive ale caracterului lui."
Lev Tolstoi

După cinci zile lucrătoare intense, pline de supărări, de oboseală, de stres, sfârşitul de săptămână vine ca o picătură de miere pe limba care nu a cunoscut alt gust decât cel al pelinului. Până şi maşinile profită de acest repaos. Îşi odihnesc cauciucurile pe trotuarele ude şi reci, şi "privesc" cu invidie spre casele cuprinse de tăcere în care şoferii care le-au condus toată săptămâna se odihnesc. Unele stau cu două roţi pe trotuar şi două pe stradă, altele şi mai chinuite din cauza lipsei de experienţă în parcare a stăpânilor. Dar nu se plânge niciuna. Tăcerea este voită, necesară chiar. Seara nu este aşteptată căci aduce mai aproape ziua de luni. Vor trebui să o ia de la capăt.
Nu fiţi critici. Nu compar o maşină cu un soldat rus. Pur şi simplu mi-a plăcut citatul.

7 comentarii:

  1. Se vede foarte bine lipsa parcarilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Blocurile acelea probabil ca sint primele care cad la un cutremur mai mare

    RăspundețiȘtergere
  3. Din moment ce atat de multi se simt singuri,ar fi un egoism nescuzabil sa te simti singur de unul singur.
    Tennessee Williams

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesanta strada.
    Pe unde este ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Citatul esre din Razboi si pace? nu am citit cartea dar as dori sa vad cum e

    RăspundețiȘtergere
  6. Iti doresc o primavara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere